Dumbrăvanu, înainte de Moldova – Israel: „Secretele adversarului? Contează doar ce facem noi pe teren!”
Naționala Moldovei se pregătește de confruntarea cu Israel, iar fundașul Daniel Dumbrăvanu a vorbit deschis despre așteptările echipei și despre rolul uriaș al fanilor în tribunele de pe „Zimbru”.
„Toți cu nerăbdare așteptam să ne întoarcem la Națională și acum mâine ne așteaptă un meci foarte important. Important e că suntem sănătoși și sperăm să dăm maximul din puterele noastre, chiar și peste maxim, ca să aducem un rezultat pozitiv”, a declarat fundașul moldovean.
Despre secretele Israelului: „Totul vine din analiza echipei”
Întrebat dacă el și colegii au primit informații speciale de la jucătorii care au jucat în Israel, Dumbrăvanu a fost tranșant: „Unicele secrete ale adversarului sunt cele de la analiza pe care o facem întreaga echipă la teorie. Vorbim zi de zi despre adversar, dar la final noi ieșim pe teren și contează ceea ce facem noi”.
Apel către suporteri: „Să vină în număr cât mai mare!”
Dumbrăvanu știe cât de mult poate conta atmosfera de pe stadion în fața unui adversar dificil: „Ca și la oricare meci, e foarte importantă susținerea suporterilor și ne dorim să vină în număr cât mai mare, pentru că ne ajută și ne împing din urmă la fiecare meci”.
Rămâneți pe FOTBAL.Click pentru toate detaliile de la duelul cu Israel!





