SCANDAL // Atac raider în fotbalul moldovenesc?! Viorel Cojocaru face praf noua conducere a Spartanilor: «Escroci, au venit doar pentru bani!»

scandal spartanii sportul atac raider

Furtună în fotbalul moldovenesc! Fostul director tehnic și conducător al clubului „Spartanii Sportul”, Viorel Cojocaru, a aruncat bombe grele într-un interviu pentru scor.md, răspunzând acuzațiilor administratorului Ion Cvasnițchi. Dacă acesta îl învinuia că a vrut să pună mâna ilegal pe club, Cojocaru a venit cu un rechizitoriu devastator, acuzând „raideri”, datorii uriașe și complicitatea Federației.

„Au venit pentru bani, nu pentru fotbal”

Cojocaru a descris situația actuală drept „un atac raider” pus la cale de un grup de persoane: Nana Yaw Amponsah, frații Andrian și Veniamin Sosnovschi, Nicolae Mudric, Vladimir Moraru și Ion Cvasnițchi. Ei au decis să mă îndepărteze prin șantaj, manipulare și escrocherii. FMF știa din timp, Igor Ursachi și Andrian Bogdan au trădat clubul și principiile sportive”, a declarat fostul oficial.

El susține că niciunul dintre acești oameni nu a investit bani reali: „Am înțeles târziu că trebuie să mă opun, altfel clubul se prăbușea. Datoria era deja uriașă”.

„Eu am plătit tot! Jucătorii și stafful trăiau din banii mei”

Cojocaru a explicat că toți banii pentru salariile fotbaliștilor, medicii, terenurile de antrenament, transport și tratamente au venit prin eforturile sale: „Fără mine, nimeni nu primea nimic. Tot eu am acoperit salariile, deplasările, tratamentele accidentaților. Ei au venit doar să culeagă roadele”.

„Academia, folosită în scheme murdare și meciuri aranjate”

O altă acuzație gravă vizează proiectul juvenil: „Am intrat să cresc tineri talentați, dar oamenii din Selemet au vrut să ne bage în meciuri aranjate. Asta a distrus imaginea clubului. Copiii nu au nicio vină, dar acum fondurile academiei sunt folosite de acești indivizi. Este o crimă!”.

„Amponsa a plătit până în noiembrie și apoi a dispărut”

Fostul oficial a detaliat contribuțiile și eșecurile investitorului Nana Yaw Amponsah: „El a achitat înscrierea a 11 legionari, a plătit baza din Nisporeni câteva luni, transport și hrană. Din noiembrie a dispărut și a lăsat datorii: 7 luni restanțe salariale, poliție, doctori, restaurante. Fotbaliștii practic flămânzeau și mă sunau pe mine!”.

Cojocaru spune că problemele s-au agravat cu sancțiuni FIFA: „Cazul Oppong – 65.000 euro doar pentru că nu a fost depus un act. Am plătit din buzunar pentru a ține echipa în viață”.

„Am mers la Procuratură și CNA. Aștept justiția”

Situația a ajuns deja pe masa organelor statului: „Am depus plângeri la Procuratura Generală și la CNA. Nu vrem să distrugem clubul sau să ștergem munca făcută pentru promovarea în Super Liga. Vrem ordine și dreptate”.

El avertizează că echipele de juniori pot fi retrase din campionate dacă nu se găsește o soluție: „Copiii trebuie să joace și să nu fie ostaticii mafiei din jurul clubului”.

„Eu am ținut clubul pe linia de plutire”

În final, Cojocaru a subliniat rolul său decisiv: „Din ianuarie până azi, eu am plătit transport, chirii, hrană, tot ce ține de echipă. Iar acum vin alții și spun că au echipă, dar nu știu cât s-a cheltuit de fapt. Este bătaie de joc!”.

Spartanii, club în flăcări!

Pe 30 august, noul administrator, Ion Cvasnițchi, declara pentru Moldfootball.com „Cojocaru a vrut să pună mâna ilegal pe club, excluzând fondatorii din Selemet”. Tot el anunța revenirea echipei pe stadionul natal din Selemet, confirmând că Nana Yaw Amponsah rămâne președinte și promițând reluarea finanțării.

Cvasnițchi vorbea atunci despre „revenirea la normalitate”, despre înlăturarea „ilegalităților” și despre o nouă etapă pentru club, cu sprijinul FMF și cu un viitor site oficial menit să restabilească imaginea „Spartanilor”.

Scandalul de la „Spartanii Sportul” zguduie din temelii Super Liga. Urmează ca instanțele și federația să decidă cine are dreptate, dar declarațiile lui Cojocaru lasă în urmă un tablou sumbru al culiselor fotbalului moldovenesc.

Rămâneți pe FOTBAL.Click pentru evoluția conflictului, reacțiile FMF și posibila decizie a instanței care va tranșa scandalul de la Selemet!

FOTBAL.Click
Author: FOTBAL.Click


Sharing is Sexy!
S-ar putea să-ți placă:
Top 24h:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *