Stînă și AEL Larissa, sărbătoare nebună după promovarea in Superliga Greciei!

AEL Larissa revine în Superliga Greciei, iar în mijlocul acestui succes răsunător se află și internaționalul moldovean Victor Stînă, omul care a contribuit decisiv la promovarea matematică a „reginei Câmpiei Thessaliei”. Cu un aport consistent în actualul sezon, mijlocașul naționalei Moldovei a pus umărul la campania impresionantă a echipei sale, care, cu trei etape înainte de final, este lider detașat în Super Liga 2, având 11 puncte avans față de următoarea clasată.
Deși nu a înscris în partida decisivă contra lui Kampaniakos, câștigată de AEL cu scorul de 2-1, Stînă a fost din nou titular și a contribuit la efortul colectiv. Iar aportul său nu este deloc unul marginal – 5 goluri în campionat, plus o prestație memorabilă chiar în meciul tur contra Kampaniakos, pe 1 martie, când a reușit o „dublă” de senzație și o pasă de gol în victoria cu 4-1.
Cu o constanță de invidiat și o implicare totală, Victor Stînă a devenit unul dintre oamenii de bază ai lui Alekos Vosniadis, antrenorul care a reconstruit Larissa din temelii și a transformat-o într-o mașinărie de puncte.
Autocarul, transformat în galerie. Larisa a explodat!
Victoria de la Halastra, în fața lui Kampaniakos, a declanșat scene nebune de bucurie, atât în orașul adversar, cât și în Larisa, unde suporterii au fost în delir. După 4 ani de exil, echipa a revenit în Superligă, iar orașul a explodat, la propriu!
Torțe, scandări, fumigene, bannere și lacrimi de bucurie – suflarea vișinie a luat cu asalt stadionul Alkazar și a așteptat întoarcerea eroului Stînă și a colegilor săi cu sufletul la gură. Fotbaliștii, la rândul lor, s-au urcat pe autocar și s-au transformat în suporteri, cântând și sărbătorind alături de fanii lor un succes muncit, dar pe deplin meritat.
Larissa revine în elită după patru ani de suferință
Pentru fanii lui AEL, promovarea nu este doar un rezultat sportiv, ci o adevărată renaștere. După patru sezoane în care echipa s-a zbătut în ligile inferioare, orașul Larisa poate respira din nou aerul tare al primei ligi. Iar în centrul acestui miracol se află și un moldovean – Victor Stînă, care a adus nu doar talent, ci și un plus de spirit competitiv în mijlocul unei echipe aflate în reconstrucție.
Ce urmează pentru Stînă?
La 25 de ani, Victor Stînă pare pregătit să facă pasul cel mare: de la Super Liga 2 la derby-urile cu Olympiakos, PAOK și Panathinaikos. În actualul sezon, mijlocașul moldovean a demonstrat că are tot ce îi trebuie pentru a face față și în elita Greciei – tehnică, viziune, sacrificiu și un simț al porții de excepție.
Rămâne de văzut dacă AEL Larissa va reuși să își păstreze nucleul de jucători și să construiască o echipă capabilă să lupte pentru obiective îndrăznețe și în primul eșalon. Cert este că, în acest moment, numele lui Victor Stînă răsună cu mândrie în vestiarul echipei, pe buzele suporterilor și în presa locală.
Rămâneți pe FOTBAL.Click pentru toate evoluțiile spectaculoase ale tricolorilor în campionatele europene!