Părinții au vrut performanță, copilul a ajuns la urgențe! 11 ani și mâini paralizate
Un caz șocant din China stârnește dezbateri aprinse despre volumul uriaș de teme impus copiilor. Un băiat de doar 11 ani, identificat drept Liangliang, a fost dus de urgență la spital după ce a petrecut 14 ore consecutive făcând teme, fără pauză.
Cum a început coșmarul
Pe 12 august, copilul a stat la făcut lecții de la ora 8 dimineața până la 10 seara, sub presiunea părinților. La puțin timp după ce a terminat, la ora 23:00, Liangliang a început să respire sacadat și rapid, să amețească, să simtă amorțeli în mâini și picioare și să aibă spasme musculare.
Medicii au descris fenomenul drept apariția unor „mâini de gheară de pui”, cu degete încleștate și rigiditate musculară.
Diagnostic îngrijorător
Părinții l-au dus imediat la spital, unde a fost conectat la o mască de oxigen. Doctorii au stabilit că băiatul suferea de hiperventilație cauzată de stres emoțional și respirație accelerată, o afecțiune ce poate duce la crize severe, dureri în piept și spasme musculare.
Din fericire, după câteva ore, starea copilului s-a stabilizat odată cu reglarea respirației.
Fenomen alarmant în rândul adolescenților
Potrivit Spitalului Central din Changsha, doar în august au fost internați peste 30 de adolescenți cu simptome similare, o creștere de 10 ori față de lunile obișnuite.
Un raport British Council din 2017 arată că mulți elevi chinezi continuă studiul intens și în vacanța de vară, chiar și după finalul anului școlar în iulie.
Dezbatere globală: mai are rost tema pentru acasă?
Cazul lui Liangliang alimentează o dezbatere care se poartă la nivel mondial. În America de Nord, chiar și vedete ca Kim Kardashian au declarat că temele ar trebui eliminate:
„Copiii stau opt ore pe zi la școală. Când vin acasă, trebuie să facă sport, să trăiască, să stea cu familia. Temele ar trebui lăsate la școală”, a spus vedeta într-un live pe Twitch.
Totuși, nu toți copiii privesc temele ca pe o povară. În 2024, un elev pasionat de Tekken a scris o compunere despre jocul său preferat, iar eseul său a devenit viral în comunitatea gamerilor, fiind apreciat pentru creativitate.
👉 Povestea lui Liangliang ridică o întrebare tot mai presantă: îi ajută temele pe copii să performeze mai bine sau le distrug sănătatea și copilăria?

