Moldoveanul desculț care a făcut show total la Românii Au Talent 2025!
Misha Grossu, artistul desculț care a făcut show total la Românii Au Talent 2025! Andi Moisescu: „Ai reinventat povestea acordeonului!”
Scena „Românii Au Talent” a fost cucerită de un artist special, care a demonstrat că muzica adevărată nu are nevoie de artificii, ci doar de suflet. Misha Grossu, originar din Tătărești, lângă Chișinău, a urcat desculț pe scenă și a oferit un moment memorabil, care l-a ridicat în picioare pe juratul Andi Moisescu.
Misha a explicat gestul său neobișnuit de a cânta desculț: „Ca să intru pe scenă, pentru mine este ca și cum aș intra în casă. Iar eu, la mine acasă, mă descalț de fiecare dată.”
Andi Moisescu nu s-a putut abține să nu-l felicite: „E cea mai frumoasă răstălmăcire pe care o văd folosind acordeonul. Dincolo de faptul că ești un instrumentist extraordinar, ai reușit să reinventezi povestea acordeonului. Asta e absolut minunat! Ai toată admirația mea!”
Misha Grossu și-a dedicat întreaga viață muzicii. De mic copil, a studiat cu renumitul profesor Boris Dolinsky, una dintre cele mai mari autorități în materie de acordeon din fosta URSS. A cântat timp de 20 de ani în trupa CONCERTINO, dar, la venirea pe lume a primului copil, a decis să renunțe pentru a petrece mai mult timp cu familia.
Misha este căsătorit cu o medic oftalmolog, care, în același timp, predă dansuri orientale la propria școală privată. Au împreună un băiețel și, în timpul audițiilor, așteptau nașterea celui de-al doilea copil. „Familia este totul pentru mine”, spune artistul.
În ultimii ani, Misha a cântat în Franța, Italia, Grecia și Ungaria, luându-și uneori și fiul în turnee. De asemenea, din 2022, colaborează cu o trupă din Bacău, având spectacole aproape în fiecare weekend.
🎥 VEZI MOMENTUL VIDEO CARE A IMPRESIONAT ROMÂNIA!
Participarea la „Românii Au Talent” este, pentru Misha, o ocazie unică de a arăta publicului din România cât de profundă și vibrantă poate fi muzica de acordeon. Nu ratați momentul său impresionant și reacția de neuitat a juraților!




