Igor Picușceac, după dezastrul cu Virtus: „Am pierdut singuri meciul!”

declaratii igor picusceac dupa eliminarea din conference league

Eliminarea lui Milsami Orhei din cupele europene, după 0-3 în returul cu Virtus San Marino, a provocat multă amărăciune în rândul suporterilor și a generat o analiză lucidă din partea antrenorului Igor Picușceac. Într-un interviu acordat portalului moldfootball.com, tehnicianul orheienilor a vorbit deschis despre motivele pentru care campioana Moldovei a clacat pe terenul uneia dintre cele mai modeste echipe din preliminariile Ligii Conferințelor.

„Am pierdut singuri, noi le-am dat posibilitatea să câștige. În prima repriză am avut 2-3 ocazii clare pe care trebuia să le fructificăm. Dacă am fi marcat, altfel s-ar fi scris istoria meciului. În partea a doua am cedat total, am primit goluri pe greșelile noastre și nu am avut resurse să întoarcem rezultatul”, a spus Picușceac.

Tehnicianul a explicat că lipsa de opțiuni din lot a cântărit decisiv: „E foarte greu să joci practic cu același nucleu de 12-13 jucători. E greu să te refaci, să aduci energie proaspătă. Am avut doar cinci jucători de câmp pe bancă, iar asta s-a simțit.” Printre absențele de marcă, Picușceac a menționat lipsa lui Radu Gînsari, Kalabatama și Muringen, fotbaliști importanți care au ratat dubla cu Virtus.

Întrebat dacă rezultatul poate fi catalogat drept o catastrofă, răspunsul antrenorului a fost tranșant: „Cum să nu fie? Ne-am făcut singuri meciul greu. Am vorbit despre motivație, despre a juca din poziție de forță, dar nu am avut prospețime, nu am avut soluții. Trebuie să fim mai atenți la alcătuirea lotului și la pregătirea pentru astfel de meciuri. Acolo am pierdut.”

O altă problemă majoră subliniată de Picușceac este dificultatea de a atrage jucători valoroși în Super Liga Moldovei. „Căutăm întăriri, dar e foarte greu să aduci fotbaliști aici. Mulți nu vor să vină, iar cei care acceptă cer condiții mari sau vin după pauze lungi, încercând să-și relanseze cariera. Din păcate, campionatul nostru nu este atractiv și asta se vede.”

Chiar dacă dezamăgirea eliminării este uriașă, Milsami trebuie să-și revină rapid. Orheienii joacă deja mâine în campionat, contra Politehnicii UTM Chișinău. „Trebuie să ne adunăm psihologic și să mergem înainte. Concluziile au fost trase, acum e momentul să ne ridicăm și să muncim mai mult”, a punctat Picușceac.

Un alt detaliu care a cântărit enorm în eliminarea cu Virtus ține de criza de lot cu care se confruntă Milsami. Pierderea căpitanului Radu Gînsari, accidentat grav la genunchi în turul de la Chișinău, a fost o lovitură devastatoare pentru echipă. Liderul orheienilor a suferit o ruptură de ligamente încrucișate după un duel dur cu Umberto De Lucia și nu va mai putea evolua în acest sezon.

Pe lângă el, Igor Picușceac a trebuit să gestioneze și absențele lui Andrei Cobeț și Frederick Takyi, eliminați în tur și suspendați pentru manșa secundă, dar și problemele medicale ale lui Sibiry Keita, „Bamba” Kalabatama, Dehninio Muringen și Olivier Rommens. Practic, Milsami a intrat în returul din San Marino cu o listă lungă de indisponibilități, iar acest context a făcut ca meciul să fie o misiune aproape imposibilă pentru „vulturii roșii”.

Situația a fost agravată și de calendarul competițional impus de Federație. Introducerea unui al treilea tur în Faza 1 a Ligii a forțat cluburile să înceapă campionatul încă din luna iunie, în plină vară, suprapunându-se cu preliminariile europene. Astfel, Milsami s-a văzut obligată să joace pe două fronturi – campionat și cupe europene – cu un ritm infernal de o partidă la fiecare patru zile. Fără timp real de recuperare și cu deplasări epuizante, echipa din Orhei a intrat în duelurile decisive cu un dezavantaj clar față de adversarii din Europa, care nu aveau de disputat meciuri de campionat. Această presiune suplimentară a făcut ca problemele de efectiv și lipsa prospețimii să fie și mai evidente.

Rămâneți pe FOTBAL.Click pentru cum pregătesc orheienii meciurile din campionat după acest eșec european.

FOTBAL.Click
Author: FOTBAL.Click


Sharing is Sexy!
S-ar putea să-ți placă:
Top 24h:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *