Haaland, sincer sau sfidător înainte de meciul de la Chișinău? „N-am nicio idee cine joacă la Moldova!”

erling haaland press conference copy

La conferința de presă dinaintea meciului Moldova – Norvegia, toți ochii au fost ațintiți asupra lui Erling Haaland, superstarul celor de la Manchester City, cel care ar trebui să conducă naționala nordică spre calificare la Campionatul Mondial 2026. Însă răspunsurile lui Haaland au lăsat un gust amar, mai ales în rândul suporterilor moldoveni.

Întrebat direct dacă poate numi un jucător din naționala Moldovei, Haaland a răspuns sec:
🗣️ „Nu am nicio idee.”

Declarația vine la doar o zi după ce selecționerul norvegian, Ståle Solbakken, și-a ironizat propriii jurnaliști pentru că nu cunosc niciun nume din lotul Moldovei. Faptul că nici măcar liderul echipei, Haaland, nu poate numi măcar un adversar direct, spune multe despre cât de superficial tratează nordicii acest meci.


😮 Contradicție în tabăra norvegiană: Solbakken laudă Moldova, Haaland… nu știe nimic

Solbakken a recunoscut că Moldova e „bine organizată defensiv” și are „un atacant excelent la Heerenveen care a destabilizat complet Polonia”. A vorbit despre fazele fixe, despre structura echipei, despre antrenorul Cleșcenco care e de 4 ani și jumătate la cârmă.

Dar Haaland?
🗣️ „Sincer, nu știm prea multe. Am analizat puțin adversarul. Știm cum joacă și suntem pregătiți pentru ce ne vor arăta.”

Declarație rece, vagă, de parcă Moldova ar fi o echipă de amatori. Poate doar o strategie de a masca tensiunea? Sau o atitudine arogantă care ar putea costa?


📉 Haaland recunoaște: „Nu am început bine precedentele campanii”

Atacantul lui City a admis că Norvegia a ratat starturile ultimelor campanii de calificare și a promis că „nu mai sunt scuze”.

🗣️ „Am început slab data trecută, acum vrem să câștigăm primele două meciuri și să avem un start bun. Nu mai acceptăm nicio scuză. Totul începe acum.”

În contextul în care Moldova s-a transformat într-o echipă redutabilă acasă – învingând Polonia și remizând cu Cehia – presiunea pe umerii lui Haaland crește. Iar stadionul Zimbru nu e un loc în care vii relaxat…


⚠️ Meciul cu Israel? Haaland pasează responsabilitatea: „Întrebați pe altcineva”

Întrebat despre meciul cu Israel din etapa următoare și contextul sensibil, Haaland a dat din umeri:
🗣️ „Eu sunt fotbalist, nu am ce să spun despre asta. Întrebați pe altcineva.”

O poziție neutră, dar care contrastează cu mesajele tranșante ale Federației Norvegiene de Fotbal, una dintre puținele care colaborează activ cu fotbalul din Palestina.


🎙️ Haaland, despre Solbakken: „Nu știu dacă am progresat cu el”

Una dintre cele mai tăioase replici a venit când Haaland a fost întrebat ce pași înainte a făcut Norvegia sub comanda lui Solbakken:
🗣️ „Nu știu. Nu ne-am calificat, deci nu știu. Poate ar trebui să răspundă alții la asta.”

🧨 O declarație care ridică semne de întrebare despre relația dintre starul norvegian și selecționerul său.


🤐 Viața personală, sub lacăt: „Nu vreau să vorbesc despre copilul meu”

Întrebat despre noua sa viață de tată, Haaland a devenit brusc tăcut:
🗣️ Nu.”
Doar atât.


💣 Ce urmează? Moldova, provocarea de care Haaland pare să nu fie conștient

În ciuda declarațiilor reci și a lipsei de interes aparent, Haaland va intra sâmbătă pe terenul de la Chișinău, unde va da piept cu Ion Nicolaescu, Posmac, și un stadion Zimbru care va fi un infern!

Dacă tricolorii vor reuși să repete isprava cu Polonia, lipsa de cunoștințe despre adversar îl va urmări pe Haaland mult timp de acum înainte.


📢 Rămâneți pe FOTBAL.Click pentru atmosfera din jurul meciului Moldova – Norvegia! 🇲🇩🔥

FOTBAL.Click
Author: FOTBAL.Click


Sharing is Sexy!
S-ar putea să-ți placă:
Top 24h:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *